„Vacanţă” după gratii pentru traficanţii de la Londra

- Advertisement -

Nou verdict în cazul celor şapte persoane acuzate că au obligat mai multe tinere să se prostitueze la Londra! Judecătorii de la Tribunalul Gorj au decis astăzi prelungirea măsurii de arestare preventivă cu încă 30 de zile. Printre inculpaţi se numără şi patronul unui club din comuna Bâlteni. Toţi sunt suspectaţi că ar fi obţinut peste 500.000 de lire sterline, prin săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism si spalare de bani.

Patronul clubului din Bâlteni se află în arest preventiv din luna martie. Astăzi a aflat că va mai sta 30 de zile după gratii, pe pe 2 august, până la sfârşitul lunii, la solicitarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj. Pentru a reuşi să rezolve acest caz, anchetatorii au plecat în misiune la Londra ca să afle câte victime au fost obligate să se prostitueze într-un club de noapte din Marea Britanie. Suspecţii sunt acuzaţi că au racolat, transportat, cazat şi transferat în Londra,prin acte de înşelăciune, ameninţare şi violenţă, în scopul exploatării sexuale, un număr de 20 de victime, inclusiv o minoră. Membrii grupării ar fi obţinut astfel peste 500.000 de lire sterline.Banii erau ulterior investiţi în activitatea unui club de noapte, în incinta căruia se desfăşura şi activitatea de recrutare a unor noi victime.

Articole recente