Va media conflictele dintre bănci şi clienţi

- Advertisement -

Conflictele dintre clienţi şi comercianţi sau bănci vor fi tranşate de o nouă instituţie care va funcţiona în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Misiunea sa va fi una dificilă, şi anume va trebui să medieze între părţile aflate în conflict, astfel încât să nu se mai ajungă la un proces, anunţă Digi24.

Clienţii nemulţumiţi pot încerca să-şi rezolve problemele cu banca sau comercianţii fără a apela la instanţă, cel puţin în primă fază. Medierea nu este obligatorie, dar poate fi o soluţie mai rapidă. Ideea noii instituţii este inspirată de o directivă europenă.

„Această structură o să încerce să medieze disputele dintre operatorii economici și consumatori, dar totul este gratis la acest centru de soluționare. Dacă nu s-au înțeles pot veni din nou la ANPC sau în instanță”, spune Marius Dunca, preşedintele ANPC. (M.C.H.)

 

Articole recente