Unirea, sărbătorită la Târgu-Jiu

- Advertisement -

Cei 157 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost celebrați și la Târgu-Jiu. Manifestările s-au desfășurat în Piața Prefecturii, iar cei care au îndurat gerul năprasnic au fost spectatorii unui moment teatral, domnitorul Alexandru Ioan Cuza făcându-şi apariția în mijlocul mulțimii. În Hora Unirii s-au prins și autoritățile locale și județene. Manifestările s-au încheiat cu o defilare militară.

Manifestările închinate Unirii Principatelor Române înfăptuită la 24 ianuarie 1859, au început ieri, în Piața Prefecturii Târgu-Jiu, cu o slujbă religioasă .Persoanele care au ales să fie prezente la comemorarea a 157 de ani de la Unirea Moldovei cu Țară Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au îndurat frigul, însă au fost martorii unui moment inedit. În mijlocul mulțimii și-a făcut apariția domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Spectatorii au privit încântați la aceste scene din istoria neamului.

În Hora Unirii s-au prins și reprezentanții autoritățiilor locale și județene.

Manifestările cultural-artistice au fost organizate de Consiliului Județean Gorj, Prefectura Gorj, Primăria municipiului Târgu-Jiu, la care s-au alăturat Ansamblul Artistic Profesionist ,, Doina Gorjului”, Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Garnizoana Târgu-Jiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Societatea de Științe Istorice din România, Filiala Gorj. Evenimentul a fost încheiat cu defilarea militară.

Articole recente