Opt reţineri urmate de o singură arestare în dosarul de trafic de muniţie de la Uzina Mecanică Sadu! După audierile maraton de ieri, anchetatorii au decis ca cinci dintre cei încătuşaţi pentru 24 de ore să fie obligaţi să nu plece din ţară, iar ceilalţi trei au fost duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii însă n-au fost de acord şi l-au arestat doar pe bărbatul suspectat că a furat muniţie cu plasa din unitate. Decizia a fost atacată de procurori, iar mâine vor fi reluate audierile.
După o noapte de arest, cinci din opt angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu au fost puşi în libertate. Printre cei care au scăpat de cătuşe au fost Marius Borcan, şeful Serviciului de Pază din cadrul uzinei şi preşedinte al Partidului Conservator Gorj, şi Nicolae Dijmărescu, directorul unităţii, acuzat tot de neglijenţă în serviciu.
Celelalte trei persoane au ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Gorj, însă numai una a fost arestată preventiv pewntru 29 de zile. Este vorba de bărbatul acuzat că a plecat din uzină cu plasă de cartuşe şi ulterior le-a vândut unui poliţist sub acoperire.
Nici ceilalţi doi suspecţi n-au scăpat însă de emoţii, întrucât procurorii au atacat decizia juzdecătorilor care i-au obligat doar să nu părăsească localitatea. Verdictul va fi dat în această săptămână de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova.
De mâine, procurorul de caz va chema şi alţi angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu la audieri pentru a afla dacă bărbatul a acţionat singur sau cu ajutorul unor colegi. Cel care a plecat acasă cu plasa plină de cartuşe, sub ochii femeii de la pază, riscă să stea până la 25 de ani după gratii, asta doar dacă a comis singur faptele, în caz contrar, ar putea să primească închisoare pe viaţă. În acelaşi dosar este cercetat şi preşedintele Partidului Conservator Gorj, Marius Borcan, pentru neglijenţă în serviciu, acesta fiind şeful Serviciului de Pază din unitate. Şi directorul Uzinei Mecanice Sadu, Nicolae Dijmărescu, este cercetat tot pentru neglijenţă în serviciu. La unitate se face acum inventarul muniţiei. O delegaţie din SUA vrea să semneze peste câteva zile un contract de livrare muniţie tip NATO cu producătorul la Gorj.


