Un bărbat, de 45 de ani, din Polovragi, și-a petrecut 24 de ore în arestul poliției, după ce și-ar fi înjunghiat, beat, prietenul de pahar. Cei doi se aflau la o cârciumă din sat, iar pe fondul consumului de alcool și al unei discuții purtate în contradictoriu, s-au luat la ceartă. Bărbatul nu a mai stat pe gânduri, a scos briceagul și și-a tăiat tovarășul, provocându-i o rană la mână.
„La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 45 de ani, din comuna Polovragi, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta, în seara de 16 noiembrie a.c., pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, i-ar fi provocat unui localnic de aceeași vârstă, o rană sângerândă, cu un briceag, la mâna dreaptă, în timp ce aceștia se aflau în incinta local public din Polovragi.”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.


