Cosmin Popescu este oficial noul președinte al Consiliului Județean Gorj. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de constituire a Consiliului Județean, ocazie cu care Ciprian Florescu și Ninel Muja și-au câștigat și ei dreptul de a fi vicepreședinți. Întrevederea nu a fost una liniștită, Liviu Andrei fiind cel care a amenințat că părăsește sala în cazul în care nu vor avea reprezentant în toate comisiile.
La puțin timp după începerea ședinței, Liviu Andrei a dat startul atacurilor.
Cosmin Popescu va conduce Consiliul Județean, după ce a primit girul consilierilor județeni.
Ninel Muja și Ciprian Florescu vor ocupa funcțiile de vicepreședinți în următorii patru ani.
Social democrații au majoritate în Consiliul Județean alături de cei de la ALDE și PSRO.


