Un motrean a fost prins la furat din carieră. VEZI unde a încercat să se ascundă de polițiști!

- Advertisement -

Un motrean, în vârstă de 42 de ani, a fost prins la furat, noaptea trecută. Bărbatul a încercat să sustragă 65 de metri de cablu dintr-o carieră a Complexului Energetic Oltenia. Angajații din tura respectivă au fost cei care au alertat poliția, după ce au zărit silueta unui bărbat în întunericul carierei. La sosirea polițiștilor, bărbatul a încercat să se ascundă sub banda transportoare. Luat la întrebări, acesta nu a știut care este motivul pentru care se află în carieră la acea oră târzie din noapte.

„În noaptea de 5 spre 6 februarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați telefonic de reprezentanți ai unei cariere miniere din localitate, cu privire la faptul că instalațiile de transport cărbune nu funcționează, iar în carieră s-ar afla o persoană care nu-și justifică prezența. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un bărbat, de 42 de ani, din Motru, ce se afla sub banda transportoare, care nu a putut preciza un motiv întemeiat pentru prezența sa, la acea oră, pe suprafața carierei. Fiind continuate verificările, împreună cu reprezentanții carierei, la o distanță de aproximativ 200 de metri, s-a constatat că lipseau 65 de metri liniari de cablu (tip MCCG), iar la aproximativ 50 de metri de locul de unde a fost tăiat, a fost identificat cablul stabilit inițial ca fiind sustras.”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat reprezentanților carierei miniere. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Articole recente