Un milion de euro din proxenetism

- Advertisement -

Percheziţii de amploare în judeţul Gorj şi în Londra, la traficanţii de persoane!  Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj au descins la locuinţele membrilor grupării din trei judeţe, dar şi din Marea Britanie, iar, la final, zeci de persoane au fost aduse cu mascaţii la audieri. Anchetatorii au stabilit că 25 de victime le-au adus proxeneţilor venituri de peste un milion de euro, în ultimii trei ani.

Un procuror de la DIICOT Gorj, un poliţist, tot de la Gorj, dar şi unul de la Dolj au descins în această dimineaţă la locuinţele traficanţilor de persoane din Londra. În tot acest timp, colegii lor, specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, au efectuat simultan 23 de percheziţii, dintre care 19 în judeţele Gorj, Dolj şi Olt. În urma investigaţiilor desfăşurate în cadrul echipei comune de anchetă româno – britanică Joint Investigation Team a fost destructurată o grupare infracţională transfrontalieră, specializată în trafic de persoane şi trafic de minori. 25 de fete au precizat că au fost obligate să întreţină relaţii sexuale pe bani.

Persoanele identificate atât în România, cât şi în Anglia, vor fi audiate de către procurorii din cadrul DIICOT Gorj.

Articole recente