Un mehedinţean, mândria Gorjului

- Advertisement -

A făcut furori pe litoral la numai 17 ani! Un adolescent din Baia de Aramă, elev al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, a luat locul I la Festivalul Naţional al cântecului şi dansului Popular Românesc  de la Mamaia, după ce a cucerit juriul şi publicul cu vocea sa. Doina şi sârba carei-au adus acest premiu au fost interpretate astăzi live pentru România TV Gorj (TV Sud).

Marian Medregoniu, tânărul de 17 ani, din Baia de Aramă, s-a pregătit toată vara pentru festivalul de la Constanţa. Acesta a făcut naveta la Târgu-Jiu, pentru a urma cursurile Şcolii Populare de Artă. Rezultatele nu au întârziat să apară, reuşind să obţină locul I  la secţiunea interpretare vocală, din cadrul  Festivalul Naţional al cântecului şi dansului Popular Românesc.

Cea care i-a şlefuit talentul este profesoara de canto popular, Camelia Argint.

Reprezentanţii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu sunt mândri cu elevul care a obţinut acest premiu.

La preselecţie au participat 128 de tineri talentaţi, însă numai 28 au urcat pe scenă în cadrul festivalului de la Mamaia. Marian Medregoniu a fost cel mai bun dintre ei şi a reuşit să obţină locul I.Doina a fost decisivă.

Articole recente