Un copil în vârstă de 4 ani a ajuns la spital, sâmbătă, 12 septembrie, după ce un dulap ar fi căzut peste el, în timp ce se afla în locuința bunicii sale din municipiul Târgu Jiu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în jurul orei 10:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin 112 de o femeie, care a anunțat că minorul se afla în stare de inconștiență și a solicitat intervenția unui echipaj medical.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, precum și echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Târgu Jiu.
La sosirea acestora, copilul fusese deja transportat la spital de către unchiul său.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că, în jurul orei 10:20, minorul se afla în supravegherea bunicii sale, la domiciliul acesteia din Târgu Jiu. În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, un dulap ar fi căzut accidental peste copil, lovindu-l la nivelul capului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente.


