Un angajat al primăriei a vrut să se sinucidă

- Advertisement -

Se întâmplă şi la case mai mari! Unul dintre cei mai buni ingineri din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a ameninţat astăzi cu sinuciderea! Bărbatul s-a încuiat în apartament, a pornit gazele şi a anunţat că se omoară. Pompierii şi poliţiştii au avut nevoie de minute bune pentru a duce muncă de lămurire, iar în cele din urmă l-au convins să renunţe la gestul necugetat. În timp ce reprezentanţii primăriei au pus în discuţie oboseala, vecinii au o altă variantă.

Incidentul a avut loc pe strada 1 Mai, din Târgu-Jiu, la orele prânzului. Vestea că cineva ar putea să arunce blocul în aer s-a răspândit imediat în cartier, iar vecinii au intrat în panică.

Pompierii au ajuns la faţa locului pentru a purta negocieri, după ce un coleg al bărbatului care ameninţa că se sinucide a sunat la 112.

Înainte să deschidă uşa, bărbatul a pornit gazele, avertizând că va arunca apartamentul în aer.

Şi reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au venit să stea de vorbă cu angajatul hotărât să-şi pună capăt zilelor. Salvatorul a fost Viorel Salvador Caragea, şeful Inspectoratului de Poliţie Gorj, care l-a convins să renunţe la acest gest.

Vecinii au însă o altă variantă.

Bărbatul va primi îngrijiri de specialitate pentru a depăşi această situaţie.

 

Reporter: Loredana Ficiu

Articole recente