Udriștoiu, schimbat din fruntea Laboratorului

- Advertisement -

Medicul Aurelian Udriștoiu nu va mai conduce laboratorul de analize medicale. Decizia aparține președintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, care susține că nu a dat dovadă de fermitate în scandalul cu fostul manager al Spitalului Județean de Urgență, Nicoleta Manu, și că o parte din vină o poartă și cadrul medical.

Nu doar managerul de la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu, Marius Sponoche, se află pe ultima sută de metri în funcţia de conducere, ci şi şeful Laboratorului de analize al unităţii medicale, Aurelian Udriştoiu. Decizia aparține preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care îl acuză pe medic că nu a dat dovadă de fermitate.

Medicul Aurelian Udriștoiu susține că este în continuare șeful laboratorului pentru că încă nu s-a întors din concediu medical.

Reamintim că, scandalul a pornit de la dorința fostului manager al unității medicale, Nicoleta Manu, care a dorit să externalizeze laboratorul de analize. De aici nu a mai fost decât un pas până la acuze și chiar întocmirea de dosare penale, pentru abuz în serviciu și amenințare.

Articole recente