Elena Udrea a fost surprinsă într-o ipostază inedită la Târgu-Jiu. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară a vizitat aseară Târgul Meşterilor Populari, din centrul oraşului şi a fost fascinată de portul ţigănesc. I-a plăcut atât de mult costumul de pirandă, încât s-a decis nu doar să-l îmbrace, ci şi să-l cumpere la final. Artizanii i-au oferit şi cadouri simbolice.
Fustele largi ţigăneşti şi cămăşile viu colorate au atras-o ca un magnet pe Elena Udrea la taraba de costume tradiţionale ale romilor. Aceasta şi-a dorit o ie autentică, însă, în cele din urmă, s-a arătat dispusă să îmbrace şi costumul de pirandă, fără să mai ţină cont de cele 30 de grade Celsius, a probat o cămaşă cu mânecă lungă, fustă şi şorţ.
Meşterii populari din toate colțurile ţarii au fost generoși cu Elena Udrea. Chiar dacă e celebră pentru obiectele de vestimentație cu nume pretențioase, nu s-a dat înapoi de la produsele tradiționale pe care le-a primit în dar.
Elena Udrea s-a întâlnit aseară şi cu membrii organizaţiei judeţene a Partidului Mişcarea Populară, iar astăzi a mers la Mănăstirea Tismana.


