Moarte suspectă în Defileul Jiului în zona Pietrele Albe. O femeie din Arad a sfârșit sub roțile unui tren marfar iar politiștii încearcă să afle dacă tânăra de 34 de ani a avut intenția de a-și pune capăt zilelor. Femeia fusese dată dispărută de la domiciliu cu o zi înainte, iar politiștii o căutau în toată țara.
Femeia în vârstă de 34 de ani nu se afla la prima plecare de la domiciliu, însă de data aceasta a sfârșit tragic. Arădeanca și-a găsit sfârșitul sub roțile unui tren marfar în zona Pietrele Albe. Aceasta a mai dispărut de acasă și anul trecut de Paște dar a fost găsită. Pompierii și medicii au ajuns la fața locului, însă femeia a murit pe loc dupa ce a fost izbită de marfar. Alte două trenuri personale au inregistrat zeci de minute întârziere până când politiștii au finalizat cercetările. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.


