Un bărbat de 59 de ani a murit pe loc, după ce autoutilitara pe care o conducea a fost lovită de un autotren la volanul căruia se afla un braşovean.
„ Şoferul în vârstă de 48 de ani, din municipiul Brașov, în timp ce conducea un autotren pe raza comunei Zam, din direcția Arad – Deva, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed într-o curbă, a derapat și a pătruns pe contrasens, unde semiremorca autotrenului a lovit o autoutilitară care circula regulamentar, fiind condusă de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Brad. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei”, a informat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Pe numele şoferului din Braşov a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. ( A.T.I )



