Ucis în bătaie

- Advertisement -

Tragedie în Vâlcea. Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost omorât în bătaie, în propria curte, de un adolescent în vârstă de 16 ani. După ce a comis această faptă, agresorul a atacat cu un cuțit și o copilă din aceeaşi localitate.

Incidentul a avut loc după ce tânărul de 16 ani a băut bine și a pornit prin sat pus pe harță.
El a intrat în curtea bătrânului şi a început să-l lovească cu bestialitate. Victima a decedat la scurt timp din cauza loviturilor primite, dar agresorul şi-a văzut liniştit de drum, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. În calea lui a căzut o fată de 13 ani, care a încercat să-şi apere tatăl de furia criminalului. Copila înţepată în zona gâtului de adolescentul băut a fost transportată la spitalul din Râmnicu Vâlcea, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.   

În scurt timp, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi lovire sau alte violenţe.

Articole recente