Universtitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a marcat Ziua Națională a României. Studenții și cadrele didactice au organizat în avansa un eveniment inedit pentru a cinsti ziua de 1 Decembrie.
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, prin programul de studii universitare de licență Inginerie și Management în Alimentația Publică și Agroturism din cadrul Facultății de Inginerie, în colaborare cu Asociația Cultural-Istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Asociația Detecții Gorj, au organizat un eveniment dedicat zilei de 1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.
În cadrul manifestării a fost prezentată o mini expoziție de recuzită militară ce le-a asigurat participanților o incursiune captivantă în istoria conflictelor și tehnologiei militare, prezentând obiecte autentice care ilustrează evoluţia echipamentelor și uniformelor folosite de-a lungul timpului. Aceasta a oferit o perspectivă unică asupra modului în care tehnicile și tehnologiile militare au evoluat în timp, evidențiind sacrificiile și inovațiile din spatele fiecărui obiect expus.