L-a trimis la pușcărie pe senatorul Dian Popescu, dar, până la urmă, a ajuns coleg de partid cu acesta. Tudor Barbu și-a anunțat ieri trecerea la PNL, unde va fi coleg cu senatorul Dian Popescu președintele organizației județene Gorj a PNL, judecat într-un dosar de corupție. În numai trei luni, fostul jurnalist de la OTV a trecut prin trei partide.
Tudor Barbu și-a anunțat, ieri, chiar în plenul Senatului trecerea la PNL, după ce, în urmă cu doar câteva luni, acesta a migrat de la PP-DD la Partidul Conservator.
„Deși nu am decât un an de Parlament, dar am 24 de ani de presă politică, am înțeles că ținuta morală, educația și bunul simț sunt deasupra intereselor vremelnice de partid sau de orientare politică. Fapt pentru care vreau să anunț că rămân consecvent alianței de centru-dreapta, în care am intrat acum câteva luni. Mă numesc Tudor Barbu, senator de Gorj, părăsesc Partidul Conservator astăzi, înțelegând să rămân consecvent cu mine și cu ținuta mea morală și voi activa începând de azi în grupul parlamentar al marelui Partid National Liberal”, a declarat parlamentarul gorjean Tudor Barbu de la plenul Senatului.
În urmă cu un an, Tudor Barbu îl trimitea la pușcărie pe senatorul Dian Popescu cu care acum a devenit coleg de partid.


