Tribunalul Gorj, inchis partial

- Advertisement -

Tribunalul Gorj a luat măsuri speciale din cauza coronavirusului! S-au decis măsuri menite să prevină aglomerarea sălilor de judecată și a holurilor instanțelor. Așadar în perioada următoare se vor solutiona doar cauzele urgente.

Măsurile au fost luate în perioada 11-31 martie 2020 și au fost luate în contextul limitării și îmbolnăvirilor cu coronavirus. Astfel vor fi soluționate doar cauzele urgente, iar accesul persoanelor în sediul instanțelor de judecată va fi permis, în această perioadă, doar la ora fixată pentru judecarea cauzei citate. Oameni sunt nemulțumiți de măsurile luate.
În perioada de referință în care se aplică măsurile speciale de protecție a sănătății publice în interiorul Tribunalului Gorj, se vor respecta altemăsuri suplimentare.

”Relația client-avocat se va limita în interiorul instanței la prezența în sălile de ședință, respectiv la biroul de primiri/eliberări documente.Inter relaționarea cu persoane în birourile angajaților, cu excepția celor care desfășoară activități de justiție este restricționată în perioada de referință.Se vor dezinfecta continuu mânerele ușilor de la intrarea de acces în instanță, cele de la sălile de judecată și birouri de către personalul angajat în acest sens la nivelul instanței.Se vor dezinfecta cu precădere spațiile publice de genul săli de judecată, locuri destinate contactului cu publicul”, se arată pe site-ul Tribunalului Gorj.
Măsura ar putea fi prelungită, în cazul în care situația la nivel național ar putea-o impune.

Articole recente