Un accident rutier soldat cu trei victime a avut loc, în această dimineață, în comuna Scoarța. Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești s-au deplasat de urgență la fața locului, după ce au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la producerea evenimentului rutier. Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, din Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, în zona Câmpu Mare, din direcția Novaci către Scoarța, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă spre dreapta, pătrunzând pe sensul opus de mers. Mașina acestuia a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, din Târgu Jiu.
În urma impactului violent, ambii șoferi, precum și o pasageră în vârstă de 38 de ani din primul autoturism, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca, în continuare, să fie stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.


