Trei contestații la PDL

- Advertisement -

Lista delegaților care participă la Convenția Națională a Partidului Democrat Liberal a fost contestată de trei membrii nemulțumiți. Din păcate pentru aceștia, șansele ca să se producă vreo schimbare sunt foarte mici, susține chiar președintele partidului de la Gorj, Ion Cupă. Termenul de depunere a contestațiilor a expirat ieri seară.

Nemulțumiți că nu fac parte din delegația de la Gorj cu drept de vot la Convenția Națională a PDL, Ion Fugaru, Dumitru Modrea și fostul președinte al organizației de la Crasna au contestat lista cu delegații și modul în care aceasta a fost întocmită.
Lista s-a făcut corect, susține Ion Cupă, iar în acest caz este puțin probabil ca cei din comisia de la București, care se ocupă de soluționarea contestațiilor, să le ceară refacerea ei.

Cei doi, Fugaru și Modrea, sunt și principalii nemulțumiți, care ieri, la întâlnirea cu Elena Udrea, și-au spus păsul și au vorbit despre modul în care s-au întocmit listele cu delegații care vor participa pe data de 23 Martie la Convenția Națională a Partidului Democrat Liberal de la București în care se va alege noul președinte. Termenul de depubere a contestațiilor a expirat aseară.

Articole recente