„La data de 25 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi bărbaţi, de 28 şi 53 de ani, ambii din comuna Ghimpețeni, județul Olt şi un alt bărbat, de 35 de ani, din comuna Buzescu, județul Teleorman, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Aceştia, ar fi înşelat un bărbat, de 80 de ani, din oraşul Turceni, propunându-i să schimbe un cazan din cupru, cu altul oferit de ei. Bărbatul a fost de acord cu schimbul, oferindu-le, de asemenea și o diferență de 700 lei.
Ulterior, bărbatul și-a dat seama că fusese înșelat de bărbați, cu o sumă de aproximativ 3.000 lei.
Polițiștii îi vor prezenta astăzi, pe cei în cauză, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat și restituit părții vătămate. „, a transmis IPJ Gorj.


