Administrația Complexului Energetic Oltenia și liderii de sindicat au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește ajutorul social, dar și biletele de odihnă pentru stațiunea Săcelu. Deocamdată, doar angajații companiei energetice vor putea merge să se trateze în stațiunea respectivă, însă administrația spune că lucrurile se pot schimba. Ion Rușeț afirmă că, în funcție de solicitările venite din partea salariaţilor, se va decide dacă aceştia pot merge la Săcelu alături de familie.
Șeful Departamentului de Relații cu Comunitatea din cadrul companiei energetice, Ion Rușeț, a precizat care au fost punctele care au fost rezolvate în urma negocierilor cu sindicatele.
În privința biletelor pentru stațiunea Săcelu, conducerea CEO dă asigurări că, în cazul în care nu vor exista multe solicitări din partea salariaților, atunci cei care vor opta pentru concediu la Săcelu vor putea să-și ia și familia cu ei.


