Trași la răspundere

- Advertisement -

În urmă cu aproximativ o lună, directorul DRDP Craiova a făcut prima vizită pe șantierul noii variante ocolitoare. Bogdan Bratu a dat pe atunci un termen pentru finalizarea lucrărilor în zona podului de la Bălești. Ieri, în urma verificărilor, acesta a constatat că termenul nu a fost respectat, iar lucrările la pasaj nu au fost finalizate. Luați la întrebări, reprezentanții SDN Târgu Jiu i-au explicat acestuia de ce au fost întârziate lucrările.

Directorul DRDP a spun că, săptămânal, va fi prezent pe șantierul noii variante ocolitoare pentru a verifica stadiul lucrărilor. Mai mult, în anumite zone ale centurii, din cauza problemelor cu expropriații, lucrările nu mai pot fi continuate și deja au început să se degradeze. Pagubele vor fi suportate de constructor, spune directorul DRDP.

Recent numit prefect de Gorj, Ciprian Florescu a participat și el la vizita de pe șantier, pentru a se informa cu privire la situația existentă și pentru a căuta soluții pentru deblocarea lucrărilor în zonele cu probleme. Florescu spune că, la finalul anului, speră ca măcar un tronson din noua centură să fie finalizat.

Termenul de finalizare al lucrărilor la noua variantă ocolitoare a fost la sfârșitul anului trecut, însă s-a mai obținut o amânare.

Articole recente