50 de gorjeni vor avea parte de cea mai spectaculoasă transformare din viaţa lor. Din simpli şomeri care îşi căutau cu disperare un loc de muncă, aceştia vor deveni directori în centre de informare turistică, la primăriile din judeţ. Până atunci însă, timp de şase luni vor merge la cursuri ca să aibă stofă de şefi. La final, casnicii vor fi verificaţi dacă sunt buni să-i conducă pe alţii, iar dacă nu vor face faţă celor două probe, una teoretică şi alta practică, nu vor putea să devină manageri.
Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj s-au gândit să organizeze aceste cursuri, după vestea că fiecare primărie va avea un centru de informare turistică, în care va fi nevoie şi de directori. Cu alte cuvinte, pentru prima dată, cine se şcoleşte are garanţia că va lucra în domeniu, imediat după absolvire. Cele mai multe solicitări sunt la Rânca şi pe Cheile Sohodolului.
Aşa cum era de aşteptat, prioritate au avut şomerii care şi-au petrecut ani mulţi la şcoală.
În prezent, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj derulează 17 cursuri la care sunt înscrise peste 400 de persoane, dintre care mai mult de jumătate figurează ca şomeri. În septembrie şi octombrie se organizează cursuri gratuite în meseriile de dulgher, tâmplar, parchetar, bucătar, lucrător în comerţ, dar şi comunicare în limba engleză.


