Drumarii au început în această săptămână lucrările necesare pentru redeschiderea circulației pe sectorul de altitudine al Transalpinei, între Rânca și Obârșia Lotrului. Intervențiile vizează refacerea parapeților de protecție afectați de avalanșe și zăpadă, precum și montarea indicatoarelor rutiere.
Echipele de la baza Rânca, care aparține de Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu, se află pe teren pentru a verifica întregul traseu montan. Se controlează starea parapetelor pe toată lungimea drumului, iar toate elementele de siguranță rutieră sunt atent evaluate.
Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, după ce lucrările vor fi finalizate, va fi convocată o comisie de specialiști din cadrul CNAIR și DRDP Craiova. Aceștia vor stabili dacă și când pot fi reluate oficial circulația rutieră și traficul turistic pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri alpine din România.


