Inspecție pe Transalpina. Drumarii gorjeni, alături de reprezentanți ai Poliției Rutiere, autorități județene, dar și reprezentanți ai Regionalei Craiova, se vor deplasa joi pe Transalpina pentru a analiza care este situația drumului și când ar putea fi redeschis Drumul Regelui. Starea vremii din ultima perioadă a făcut ca restricția să se prelungească, cel puțin până la finele acestei luni. Zăpada căzută a îngreunat munca drumarilor, iar drumul de pe Transalpina nu a mai putut fi deszăpezit din cauza riscului prea mare de producere a unei avalanșă. Joi, echipa mixtă va analiza care este starea actuală și ar putea stabili termenul de deschidere al Transalpinei.


