Transalpina, deschisă şi în octombrie

- Advertisement -

Transalpina rămână deschisă şi în luna octombrie, anunţă reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Tg Jiu, atât timp cât condiţiile meteorologice permit acest lucru. Iubitorii de munte pot profita de vremea frumoasă pentru a admira peisajele de toamnă până la sfârşitul acestei luni. Autorităţile dau asigurări că pe DN 67 C se circulă în condiţii de siguranţă. Asta pentru că s au montat parapeţi, indicatoare şi au fost trasate marcajele rutiere.

„Transalpina va rămâne deschisă cât va permite vremea, dar nu mai târziu de 30 octombrie. Drumul este marcat, au fost montate elementele de siguranţă rutieră. Ca o recomandare, este bine ca şoferii să nu circule noaptea pe acest drum, să respecte tonajul de 3, 5 tone şi viteza ” a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Tg Jiu. (A.P)

transalpina

Articole recente