Manifestările dedicate Zilelor Școlii Populare de Artă au fost anulate. Profesorul de canto și pian al instituției de cultură, Aurel Popescu, a încetat din viață azi noapte, iar organizatorii au decis ca spectacolul din această seară să nu mai aibă loc. Săptămâna viitoare va fi susținut un concert în memoria artistului.
Evenimentul de încheiere a stagiunii 2013 – 2014 a Orchestrei de Cameră ”Lyra Gorjului” dar și spectacolul la care trebuiau să fie prezenți artiștii Teatrului de Balet din Sibiu nu vor mai avea loc în această seară. Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu este in doliu, în urma decesului fulgerător al profesorului Popescu.
Manifestările dedicate împlinirii a 42 de ani de existență a instituției ar fi trebuit să se desfășoare până maine seară, atunci când ar fi avut loc un carnaval concurs, dar și mai multe momente artistice susținute de trupe locale. Evenimentul ar fi trebuit să se încheie și cu un foc de artificii.


