Tragedie la Mina Uricani

- Advertisement -

Nenorocirea s-a produs în jurul orei 7:00,  în timp ce o echipă de patru lucrători muncea la amenajarea unui plan înclinat în Mina Uricani. Minerii au fost surprinși de „efectele unui suflu dinamic și termic” la circa 50 de metri adâncime. Trei dintre victime au fost evacuate la suprafață, al patrulea însă, un bărbat de 43 de ani  a fost găsit la circa 100 de metri de baza planului înclinat, fără semne vitale, pentru evacuarea lui fiind implicate mai multe echipe de salvatori. Minerii prezintă arsuri ale căilor respiratorii, pe mâini, picioare și față. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că doi vor fi duși la Spitalul de Arși, iar cel de-al treilea, la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’, din București. De ajutor medical au avut nevoie însă și salvatorii, aceștia fiind intoxicați cu gaz.

Ministrul Energiei, Toma Pectu a fost present în zonă, fiind al doilea incident  petrcut în zonă în mai puțin de trei săptămâni. Cauza se află în atenția procurorilor hunedoreni, care au deschis, luni, un dosar având ca obiect accidentul produs în galeria din Mina Uricani.

Articole recente