Tragedie la Lelești! Anisia, tânăra de 18 ani rănită în accidentul cu buggy, a murit la spital!

- Advertisement -

Tragedie în județul Gorj, după ce Anisia Bălășin, tânăra de 18 ani din Lelești grav rănită într-un accident cu un buggy artizanal, a decedat pe patul de spital. Adolescentei i-au fost fatale leziunile suferite, în ciuda eforturilor medicilor și a mobilizării impresionante din ultimele zile. După accident, Anisia a fost transportată inițial la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, fiind ulterior transferată de urgență la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București, în stare critică. Medicii au fost rezervați încă de la început în privința șanselor de supraviețuire, iar în ciuda tratamentelor și intervențiilor, starea ei nu a cunoscut o evoluție favorabilă.

În aceste zile dramatice, familia i-a fost permanent alături la căpătâi, refuzând inclusiv varianta deconectării de la aparate, propusă de medici în contextul prognosticului extrem de grav. Părinții, sora și bunica au reușit să o vadă pe tânără în viață, însă fără reacții, în timp ce colegi de liceu de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu au venit la București pentru a fi aproape de ea.

Cazul Anisiei a stârnit un val de solidaritate în întreaga comunitate, inclusiv apeluri urgente pentru donare de sânge lansate în încercarea de a-i salva viața. Din păcate, eforturile medicilor și sprijinul oamenilor nu au fost suficiente.

Vestea decesului a căzut ca un trăsnet peste localitatea Lelești, unde comunitatea este în stare de șoc. Rețelele de socializare s-au umplut de mesaje de condoleanțe, iar profesorii și colegii tinerei sunt profund marcați de pierderea suferită.

În perioada următoare, familia urmează să stabilească detaliile privind repatrierea trupului neînsuflețit și organizarea funeraliilor. Moartea Anisiei, la doar 18 ani, lasă în urmă o durere greu de descris pentru cei care au cunoscut-o.

Articole recente