Seara trecută, Valentina a plecat de la câmp, unde se afla cu mama sa, motivând că se duce acasă, însă nu a mai ajuns. Seara, familia a sunat la 112 și a anunțat că fata este de negăsit. Zeci de polițiști cu trei câini special antrenați în căutări, sute de localnici, primarul din comună și familia au căutat-o toată noaptea, însă nu i-au dat de urmă. În această dimineață a fost găsită plutind pe un râu din apropiere. Medicii, dar și pompierii au încercat minute în șir să o salveze, însă a fost în zadar.
Familia fetei spune că Valentina avea o teamă să nu fie luată de lângă părinți. Mai avea doi frați care au ajuns în grija statului. În urmă cu două zile, o angajată a primăriei a venit să înștiințeze familia că va avea loc o anchetă socială, iar fetița a auzit și s-ar fi speriat.
Primarul comunei spune că nu s-a pus în discuție preluarea fetiței în grija statului.
Rudele sunt împietrite de durere și nu își explică cum s-a putut întâmpla o așa tragedie.
Poliția a întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă, iar în urma anchetei se va stabili care au fost cauzele exacte, dar și circumstanțele în care a murit fetița.


