Tragedie în județul Dolj! Doi bărbați au fost surprinși sub dărâmături în timp ce efectuau lucrări de consolidare la o locuință din comuna Celaru. Unul dintre bărbați, în vârstă de 35 de ani, a fost scos de sub dărâmături de către persoanele aflate la fața locului. El a reușit să scape cu viață, dar celălalt bărbat de 62 de ani a decedat în urma loviturilor.
Un bărbat în vârstă de 62 de ani a decedat și un altul, în vârstă de 35 a fost rănit, după ce zidul unei case s-a prăbușit peste ei în timpul unei lucrări de consolidare, evenimentul având loc în localitatea Ghizdăvești din comuna Celaru, județul Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, cei doi bărbați sunt din Ghizdăvești. Aceștia săpau fundația de consolidare a casei respective și, la un moment dat, unul dintre ziduri s-a dărâmat, prinzându-i sub moloz. Polițiștii au întocmit un dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


