Traficanții care vindeau droguri inclusiv unor elevi din Târgu-Jiu au fost ARESTAȚI! Vezi cum procedau…

- Advertisement -

Toți cei 13 suspecți acuzați că făceau parte dintr-o rețea de trafic de droguri care vindeau inclusiv elevilor din Târgu Jiu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei luate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj, după ce procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj și polițiștii Poliția Română au propus această măsură pe baza probelor administrate în dosar.

Intervenția autorităților a venit în urma unei operațiuni ample, în cadrul căreia au fost efectuate 21 de percheziții domiciliare de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor DIICOT. În urma descinderilor, cei 13 au fost inițial reținuți, fiind cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, precum și pentru efectuarea de operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive și punerea la dispoziție a unor locuințe pentru consumul acestora.

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită la finalul anului 2025 de patru persoane, una dintre acestea având rol de lider și coordonator al activităților ilegale. Aceasta nu doar că ar fi organizat aprovizionarea și distribuția drogurilor, ci ar fi instruit și ceilalți membri în privința modului de preparare și porționare a substanțelor interzise. Ulterior, rețeaua s-ar fi extins prin cooptarea altor membri, implicați în transportul și vânzarea directă a drogurilor, dar și prin colaborarea cu persoane din anturaj care ar fi participat la distribuție fără a face parte formal din grupare.

Ancheta relevă un mod de operare adaptat noilor tendințe din criminalitatea organizată, inclusiv utilizarea metodei „dead drop”, prin care dozele erau ascunse în diverse locații, iar cumpărătorii primeau coordonatele după efectuarea plății. În numeroase cazuri, tranzacțiile erau realizate în criptomonede, sumele fiind ulterior convertite și transferate în portofele electronice, pentru a îngreuna urmărirea fluxului financiar.

Din datele strânse de procurori reiese că prețurile practicate erau de aproximativ 100 de lei pentru un gram de substanță, existând și „oferte” pentru fidelizarea clienților, precum 250 de lei pentru trei grame. Printre cumpărători au fost identificați mai mulți consumatori, majoritatea elevi din județul Gorj, unele cazuri indicând vârste de doar 15 ani, aspect care a amplificat gravitatea faptelor reținute.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat cantități de substanțe vegetale aflate în curs de expertizare, grindere, cântare de mare precizie, plicuri tip zip-lock, resturi de țigarete confecționate artizanal, dar și dispozitive electronice, carduri și alte mijloace de probă relevante pentru documentarea activității infracționale. De asemenea, a fost formulată propunere de arestare în lipsă pentru o altă persoană care se sustrage urmăririi penale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri din cadrul Poliției Române și Jandarmeriei, inclusiv brigăzile de combatere a criminalității organizate din Craiova și Timișoara, precum și unități de jandarmi din Gorj și Mehedinți.

Articole recente