Astăzi este sărbătoarea de mucenici, zi în care gospodinele trebuie să plămădească în casă aluatul, iar bărbații trebuie să bea cele 44 de pahare. Fiecare gospodină își are propria rețetă, iar produsul final trebuie să fie pe placul consumatorilor. La Turcinești, o familie păstrează anual, tradiția cu sfințenie.
Dis-de-dimineață doamna din imagini a intrat în bucătărie și primul lucru de care s-a apucat a fost frământarea aluatului pentru mucenici. Rețeta o are moștenire din străbuni și o pregătește cu mult drag de fiecare dată.
Cu multă răbdare și pricepere, gospodina a urmat fiecare pas pentru ca produsul final să fie gustos.
Când mucenicii s-au rumenit în cuptor urmează partea cea mai ușoară. Colăceii sunt trecuți prin miere și apoi prin multă nucă măcinată.
Chiar dacă unele gospodine preferă să cumpere mucenicii preparați de patiserii, mai sunt
și femei care nu au renunțat la tradiție.
Potrivit tradiției, astăzi gospodinele trebuie să pregătească 40 de mucenici pe care trebuie să-i ducă la biserică pentru binecuvântare după care îi consumă în familie. În credința populară pe data de 9 martie se încheie zilele babelor, capricioase din cauza îngemănării iernii cu primăvara lăsând astfel loc pentru zilele calde.


