Tot mai puțini donatori de sânge

- Advertisement -

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu este vizitat, în această perioadă, de puţini donatori. Cei care sunt sănatoși din punct de vedere clinic sunt încurajați, de reprezentanţii centrului, să facă acest demers, mai ales că pot chiar salva viaţa celor aflaţi în suferinţă. Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” vin în sprijinul unităţii organizând o campanie.

Nevoia de sânge în rezerva spitalelor este o problemă destul de întâlnită, iar Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj se confruntă, uneori, cu lipsa de donatori. Pentru a preîntâmpina astfel de momente, Liga Studenților din cadrul Universități Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu va organiza mâine o campanie de donare de sânge în incinta instituţiei.

Toți donatorii pot beneficia de un set de analize complex . Se vor alege cu o zi liberă de la serviciu, o reducere de 50% pentru mijloacele de transport în comun și de asemenea vor primi 7 tichete valorice pe care le pot folosi oricând.

Una dintre cele mai rare întâlnite grupe de sânge este B negativ, stocul fiind unul de urgență.

Articole recente