Tot mai aproape de Craiova

- Advertisement -
CS U Craiova se întăreşte şi în conducere. Oltenii l-au numit director sportiv pe Ovidiu Costeşin, un apropiat de-ai lui Victor Piţurcă, alături de care a colaborat la naţionala României.

CS U îşi propune să depăşească performanţa de anul trecut, când a terminat pe locul 4 şi a ajuns în Europa League. Craiova a făcut câteva transferuri interesante, printre care Alex Mitriţă şi Tiago Ferreira şi acum se întăreşte şi în conducere.

Potrivit Dolce Sport, Ovidiu Costeşin este noul director sportiv al lui CS U Craiova. Acesta urmează să ocupe acestă funcţie începând cu săptămâna viitoare. Costeşin este unul dintre apropiaţii lui Victor Piţurcă. Cei doi au colaborat atât la echipa naţională, cât şi la Al Ittihad şi Universitatea Craiova.

Săptămâna trecută au apărut informaţii cum că Piţurcă ar urma să-l înlocuiască pe Mangia pe banca lui CS U Craiova, dar conducerea clubului din Bănie a negat vehement această variantă, scrie prosport.

Articole recente