Tone de tutun de contrabandă

- Advertisement -

În vama Bechet s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean polonez în vârstă de 48 de ani, la volanul unui automarfar, potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de frontieră. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, detergent din Grecia, pentru o firma din Olanda. La un control amănunţit s-au descoperit 22 de paleţi în care se aflau colete ce conţineau tutun vrac, mărunţit.
Cu ocazia cercetărilor, şoferul nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă pentru tutun şi a declarat că nu ştia despre existenţa acestuia în interiorul automarfarului. Drept urmare, întreaga cantitate de tutun vrac, respectiv 7.920 kg, a fost ridicată de către lucrătorii vamali în vederea expertizării. Valoarea de piaţă a tutunului descoperit în automarfar se ridică la un milion de euro.

Articole recente