Tineri amendati dupa petrecere

- Advertisement -

Mai mulți tineri din Gorj au fost amendați de polițiștii gorjeni după ce au participat la o petrecere ilegală, organizată în noaptea de Revelion. Oamenii legii au făcut o anchetă după ce imaginile au apărut pe rețelele de socializare. 21 de tineri au fost identificați pe baza imaginilor și sancționați cu amenzi în valoare totală de 20.000 de lei. Polițiștii din cadrul IPJ Gorj au stabilit că nu au fost respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor și măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19. Astfel, au fost identificate toate persoanele participante la eveniment, în număr de 21, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 20.000 lei. Autoritățile au precizat că desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private sunt interzise.

Articole recente