Timbre şi ştampile, pentru vot

- Advertisement -

Aproape 300.000 de timbre autocolante şi ştampile de vot sunt păzite, zi şi noapte, de jandarmii gorjeni. Materialele necesare alegerilor din 10 iunie au ajuns la sediul Prefecturii şi urmează a fi distribuite în teritoriu. Buletinele vor fi şi ele împărţite, începând cu data de 7.

Pregătirile pentru alegerile de luna viitoare sunt în toi, la sediul Prefecturii Gorj. Conform subprefectului Marcel Romanescu, timbrele autocolante, ce trebuie lipite pe spatele cărţilor de identitale ale alegătătorilor, au ajuns deja la Târgu Jiu şi sunt depozitate într-o încăpere prevăzută cu gratii. Ştampilele sunt şi ele tot acolo, iar lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au grijă ca nicio persoană neautorizată să nu intre acolo.

Ca o noutate, în acest an, buletinele de vot nu vor mai ajunge la sediul Institiţiei Prefectului. Jandarmii vor asigura paza acestora, direct la tipografie şi tot de acolo urmează a fi distribuite.

Agitaţie mare e şi la sediul Biroului Electoral Judeţean. Toţi cei peste 600 de preşedinţi de secţii de vot şi locţiitorii acestora, desemnaţi ieri prin tragere la sorţi, trebuie să treacă pe acolo pentru a a afla ce au de făcut. Unii dintre ei au şi renunţat deja la posturi.

Tot la sediul Prefecturii sunt programate mai multe şedinţe de instruire a celor angrenaţi în procesul electoral din 10 iunie.

Articole recente