- Advertisement -
Autoritățile locale din municipiul Târgu-Jiu oferă, și anul acesta, tichete valorice persoanelor cu venituri reduse. Reprezentanții primăriei au anunțat că valoarea bonului va crește de la 20 de lei la 30 de lei. Venitul fiecărui solicitant nu trebuie să depășească 300 de lei per membru de familie, în caz contrar va fi exclus de la ajutorul oferit. Dosarul depus la Direcția de Protecție Socială trebuie să conțină acte doveditoare ale veniturilor realizate. Data până la care se poate depune documentația este 25 martie. Târgujienii au beneficiat de ajutor din partea Primăriei Târgu-Jiu și în perioada sărbătorilor de iarnă.


