- Advertisement -
Pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada 23 August din municipiul Târgu-Jiu. La fața locului a fost trimisă o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu.
Echipajul de intervenție a constatat că participanții la trafic au reușit să folosească stingătoare pentru a opri focul și pentru a preveni extinderea acestuia la alte autovehicule aflate în apropiere.
Incendiul a afectat compartimentul motor al autoturismului, iar cauza probabilă a izbucnirii focului este încă în curs de investigare.


