Tg-Jiu: Târg caritabil de Crăciun, “al faptelor bune, al bucuriei și al iubirii…”

- Advertisement -

Inițiativă lăudabilă de sărbători! Doritorii pot face chiar o surpriză deosebită celor mici prin adoptarea unui cățel sau unei pisicuțe. Până la urmă, ce ar putea aduce mai multă bucurie celor mici decât “o jucărie vie” sau un prieten devotat și drăgăstos. Weekend-ul acesta, sâmbătă și duminică, 14-15 decembrie, la mall-ul din Tg-Jiu, se organizează, începând cu orele 15, un târg caritabil de în cadrul căruia veți putea găsi căței și pisici ce pot fi adoptați dar și o strângere de fonduri ce vor fi  folosite pentru achiziționarea de hrană și îngrijirea animăluțelor mai puțin norocoase. Organizatorii, asociațiile Pro Animals și K9 Friends, invită cetățenii să facă parte dintr-un eveniment special,  “Un târg al faptelor bune, al bucuriei și al iubirii pentru animăluțele care își caută o familie.”

“Ce veți găsi la târg? Căței și pisici care abia așteaptă să vă cunoască și să fie adoptați! Produse speciale pentru care puteți dona – toate fondurile colectate vor fi direcționate către adăposturi pentru achiziționarea hranei și îngrijirea animăluțelor mai puțin norocoase.
Cum puteți ajuta? Veniți să cunoașteți animăluțele, să vă jucați cu ele și, poate, să le oferiți o casă pentru totdeauna. Donați pentru o cauză nobilă – orice mic gest face o mare diferență Împreună putem aduce zâmbete pe chipurile multor suflete!”, transmit reprezentanții asociațiilor Pro Animals și K9 Friends.

“Ne vedem pe 14 și 15 decembrie, la Shopping City Târgu Jiu, de la ora 15:00. Vă așteptăm cu drag!”, se mai arată în anunțul organizatorilor.

Sursa: facebook K9 Friends

Cele două asociații din Tg-Jiu, Pro Animals și K9 Friends, sunt printre cele mai active din județ în domeniul salvării animăluțelor fără stăpân, găzduirii și adopției acestora, sterilizării și microcipării gratuite. De-a lungul timpului, prin activitatea lor, asociațiile au contribuit în mod semnificativ inclusiv la preluarea și salvarea animăluțelor din adăposturile publice precum și la prevenția înmulțirii necontrolate a acestora.

Articole recente