Administrația locală din Tg-Jiu lansează procedura de achiziție pentru construirea unui nou pasaj pietonal subteran, proiect de infrastructură urbană care vizează zona Parâng, la intersecția dintre strada Unirii și strada Victoriei. Investiția este estimată la 37 de milioane de lei, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 25 martie. Potrivit datelor prezentate, pasajul este gândit ca o soluție pentru creșterea siguranței pietonilor într-un punct cu trafic intens și pentru fluidizarea deplasărilor în zona girației. Noul obiectiv ar urma să includă trei accese, precum și lifturi, astfel încât traversarea să devină posibilă și pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinți cu cărucioare sau vârstnici.
Proiectul prevede și o integrare funcțională cu transportul public: pasajul va fi corelat cu stațiile existente și configurat în raport cu trama stradală, lățimea trotuarelor și spațiile verzi deja amenajate. Prin această abordare, municipalitatea urmărește să reducă timpii de deplasare către punctele de interes din zonă și să crească accesibilitatea pietonală.
Reprezentanții administrației locale susțin că realizarea pasajului ar trebui să ducă la îmbunătățirea indicatorilor de performanță privind siguranța pietonilor, prin separarea fluxurilor pietonale de cele auto în intersecția vizată. În același timp, proiectul este prezentat ca un pas în direcția unui urbanism mai prietenos, orientat spre mobilitate pietonală și confort public. Pasaje similare se intenționează a se construi pe fonduri europene în zona Piața Mare și C.N. Tudor Vladimirescu .


