(Tg-Jiu) Femeie DECEDATĂ, după cutremurul de ieri

- Advertisement -

UPDATE 2 (Comunicat SJU Tg-Jiu):

„În jurul orei 19:30, la Unitatea de Primiri Urgență a SJU Târgu-Jiu a fost adusă o pacientă de 68 de ani, care acuza dureri abdominale intense, iar la scurt timp a suferit un episod sincopal cu insuficiență respiratorie acută, fiind intubată.

Pacientei i s-a efectuat CT craniu, torace, abdomen și pelvis, medicii stabilind diagnosticul de anevrism rupt de aortă toraco-abdominală.

Pacienta era cunoscută cu afecțiuni cardiace, fiind hipertensivă și având în istoricul medical un infarct miocardic vechi.

S-a încercat transferul la Spitalul Clinic Floreasca, însă cazul era depășit chirurgical (nu se putea interveni chirurgical).

Pacienta a fost transferată pe Secția ATI, iar la ora 06:25 (15.02.2023) a intrat în stop cardiorespirator și nu a răspuns manevrelor de resucitare cardio-pulmonara, fiind declarat decesul.

Nu poate fi stabilită o legătură certă între posibila anxietate resimțită de pacientă în timpul cutremurului și patologia pentru care a fost adusă la spital.”, a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Tg-Jiu.

 

UPDATE 1: Conform mărturiilor unor vecini ai femeii decedate, aceasta s-ar fi stins din viață în urma unui infarct datorat sperieturii groaznice trăite în momentul cutremurului.

VEZI AICI MĂRTURII (click): Mărturii locatari

Știre inițială:

O femeie in vârsta de 65 de ani, din Tg-Jiu, este prima victimă, decedată, în urma cutremurului de ieri.

Din primele informații, datorită sperieturii, femeia, aflată în casă, a făcut infarct.

VEZI AICI MĂRTURII (click): Mărturii locatari

Aceasta a fost transportată de urgență la spital însă medicii nu au mai putut-o salva.

Mărturiile apropiaților femeii decedate, în Jurnalul TvSud de la orele 18:00.

Revenim cu detalii.

Articole recente