Tetraedru reorganizează Spitalul Județean

- Advertisement -

Secții și farmacii comasate, dar și un nou post de director administrativ. Asta urmărește firma care se ocupă de managementul privat al Spitalului Județean de Urgență din  Târgu-Jiu. Tetraedru vrea să își încerce norocul, chiar dacă președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, vrea să rezilieze contractul, pentru management defectuos.

Tetraedru are în plan, pentru perioada următoare, înființarea unui nou post de director. Pe lângă cele patru posturi de conducere, și anume manager, director medical, economic și de îngrijiri, va fi înființat un al cincilea post de director administrativ. Pentru acesta, Nicoleta Manu promite organizarea unui concurs.

Aceasta nu va fi singura schimbare, firma privată Tetraedru urmând a comasa Secţia de Ginecologie cu cea de Obstetrică.

În cadrul acestei reorganizări, angajaţii Tetraedru vor să comaseze cele trei puncte farmaceutice ale spitalului. Astfel, va fi înființată o singură farmacie cu două puncte de lucru. În cadrul reorganizării,  se măresc secţii a căror adresabilitate a fost foarte mare, fiind vorba de cea de Neurologie, Oncologie Medicală, Geriatrie şi Gerontologie.

Articole recente