De aproape doi ani de zile, locuitorii unui bloc din Târgu Jiu stau cu teamă în propriile apartamente din cauza unui om al străzii care și-a găsit refugiu într-o încăpere de la ultimul etaj. În fiecare zi, acesta vine și doarme aici spre disperarea locatarilor. Locul unde acesta și-a găsit adăpost a devenit un adevărat focar de infecție.
Seară de seară, omul străzii vine în blocul turn din zona 9 mai pentru a se adăposti. Locuitorii blocului stau cu teamă că, în orice moment, acesta ar putea intra peste ei în apartamente. Locatarii se sperie ori de câte ori sunt nevoiți să iasă din apartamente și îl văd culcat pe scara blocului. Situația persistă de aproape doi ani de zile, timp în care oamenii au încercat să rezolve situația cu ajutorul Poliției Locale.
Și ieri, oamenii au cerut sprijinul polițiștilor locali pentru a-l îndepărta pe individ din bloc.
Oamenii se tem că omul străzii se va reîntoarce pe scară chiar dacă a fost izgonit de de polițiștii locali.


