Cine este „Lupul” care a ucis-o pe Teodora? Povestea halucinantă a unei crime anunțate pe Facebook

- Advertisement -

Crimă cu sânge rece în inima complexului rezidențial Cosmopolis. Teodora Marcu, fostă concurentă la emisiunea „Insula Iubirii”, în vârstă de doar 23 de ani și însărcinată în 6 luni, a fost împușcată mortal în plină stradă de un bărbat cu 26 de ani mai în vârstă, fostul ei iubit, Robert Lupu, zis „Wolf”. După crimă, acesta s-a sinucis. Cine era, de fapt, bărbatul care și-a pus capăt vieții după ce a distrus două?

Robert Lupu, zis Wolf – un personaj dintr-un coșmar real

Avea 49 de ani, era divorțat și avea o fiică adolescentă. Originar din Onești, județul Bacău, la fel ca Teodora, Robert Lupu se autointitula online „Robert Wolf” și trăia parcă într-o lume imaginară, unde femeile erau vinovate, iar el – un fel de judecător și călău.

Scrisese o carte în care detalia relațiile sale amoroase, dar în realitate era văzut de apropiați ca fiind un individ instabil, cu un comportament ciudat și obsesiv. Nimeni nu se aștepta, însă, că va deveni un criminal.

Relație interzisă începută când fata era minoră

Surse apropiate familiei Marcu spun că relația dintre cei doi ar fi început când Teodora avea doar 14 ani. Părinții fetei s-au opus, dar relația a continuat în secret și s-a încheiat cu scandaluri și tensiuni. Robert nu a acceptat despărțirea. A rămas în umbră, fixându-se obsesiv asupra fostei iubite.

Semne clare de obsesie și ură față de femei

Unele din mesajele criminalului

În zilele dinaintea crimei, Robert Lupu a postat mai multe mesaje tulburătoare pe rețelele sociale. Într-unul dintre ele scria:

Unele femei cred că prin nașterea unui copil, doi, trei, etc., se spală de păcatele comise. Situația e fix a unui cazier: pedeapsa se poate ispăși, dar fapta rămâne. Și vorbește tăcut.

Într-un alt mesaj: „Majoritatea femeilor susțin că își doresc un copil cu tine din dragoste nemărginită.” Postările indicau clar o obsesie și o dorință de răzbunare. În dimineața crimei, a postat o fotografie de la o terasă, însoțită de cuvintele: „E doar o chestiune de timp.

Execuție cu sânge rece: împușcată în abdomen pentru a ucide și copilul

Crima a avut loc în fața unui mall din complexul Cosmopolis, sub ochii unei fetițe de trei ani. Potrivit specialiștilor, faptul că Robert Lupu a tras în abdomen nu a fost întâmplător. A vrut să ucidă și copilul nenăscut, nu doar mama.

După atac, a fugit prin complex. Poliția a declanșat o amplă operațiune de căutare. A fost găsit câteva ore mai târziu, mort, împușcat cu aceeași armă. Avea asupra sa două arme letale, una dintre ele cu 14 cartușe. Nu a opus rezistență. A ales să se sinucidă.

Amenințări ignorate, autorități absente

Cum a obținut armele? De ce nimeni nu a reacționat la mesajele publice cu conținut amenințător? A existat vreo plângere anterioară din partea Teodorei?

IPJ Ilfov a deschis o anchetă pentru a stabili sursa armelor și dacă existau amenințări cunoscute de autorități. În același timp, moartea Teodorei ridică întrebări grave despre lipsa reacției în fața unui pericol evident.

Final tragic pentru o viață tânără

Teodora Marcu a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca, dar nu a mai putut fi salvată. Decesul a fost declarat la ora 20:38. O tânără femeie, un copil nenăscut și o familie distrusă de un bărbat care a confundat iubirea cu posesivitatea și gelozia. Crima fusese anunțată. Nimeni n-a ascultat. Iar acum, e prea târziu.

Articole recente