Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” deschide stagiunea 2025–2026 cu spectacolul „Inimă de copil”

- Advertisement -

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu își deschide oficial porțile pentru noua stagiune 2025–2026, un an artistic anunțat cu emoție și entuziasm. Evenimentul inaugural va avea loc marți, 16 septembrie 2025, de la ora 12:30, când publicul – părinți, copii și bunici – este invitat la spectacolul „Inimă de copil”, coordonat artistic de actorul Sandu Mustățea. Spectacolul aduce în fața spectatorilor povestea lui Tudor, un băiețel care demonstrează că visele pot prinde viață atunci când ai curaj, determinare și încredere în tine, chiar și atunci când ceilalți nu cred.

Este o producție educativă pentru toate vârstele: copiii descoperă lecții despre voință și asumare, iar adulții înțeleg cât de important este să susțină visurile celor mici, oricât de îndrăznețe ar părea”, transmit reprezentanții teatrului.

„Inimă de copil” face parte din Programul Studio Act-Elvira Godeanu, dedicat perfecționării continue a actorilor și diversificării potențialului lor creativ.

Pe scenă vor evolua artiștii: Ștefan Mălăescu Ștefesc, Tedi Popescu, Monica Sfetcu, Alexandru Manea, Adi Șerban, Oana Marinescu, Mădălina Ciobănuc, Simona Urs și Luminița Șorop.

Reprezentanții instituției subliniază că, odată cu deschiderea noii stagiuni, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” își reafirmă misiunea de a fi un spațiu al culturii și al întâlnirii dintre public și creatori, un loc unde arta îmbogățește sufletele și aduce bucurie comunității. Publicul este invitat să fie parte din această nouă poveste teatrală încă de la primul spectacol al stagiunii.

Articole recente