Taximetrist prădat de hoți

- Advertisement -

„La data de 15 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de un taximetrist de 48 ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în noaptea de 14/15 februarie a.c, s-a deplasat la o comandă în comuna Scoarța și a cumpărat bunuri în valoare de 150 lei la solicitarea clienților. Totodată, acesta a precizat că în momentul în care s-a întâlnit cu cei trei clienți, sub pretextul că examinează bunurile cumpărate, aceștia și le-au însușit și au fugit.

În urma activităților desfășurate, polițiștii i-au identificat pe cei trei tineri, doi având vârsta de 18 respectiv 15 ani, din comuna Scoarța, iar unul de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu.

Față de tânărul de 18 ani, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și l-au intordus în Centrul de Reținere si Arestare Preventiva al IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosarul penal  sub aspectul săvârşirii  infracțiunii de furt calificat.”, a transmis IPJ Gorj.

Articole recente